„Faţă de sezonul trecut i-am pierdut pe Qaka, pe care l-am vândut la FCSB, Jo, care a revenit la Şerif Tiraspol după împrumutul de un an şi Kelava, care şi-a reziliat contractul. Platini a fost mult timp la echipa naţională a ţării sale, a discutat cu conducerea clubului şi a fost învoit. Vom analiza situaţia lui, pentru a stabili când va reveni la echipă. În rest, vineri seară, la stadion trebuie să fie prezenţi toţi jucătorii pe care m-am bazat sezonul trecut. Deocamdată, nu renunţăm la nimeni” a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al CSM Poli Iași.
La capitolul noutăţi, tehnicianul formației din Copou a dezvăluit numele spaniolului Adria Gallego, care a jucat anul trecut la o formaţie din ţara natală care a retrogradat în liga a patra.
„Îl aştept pe Gallego la reunire. Cu el şi Bosoi am acoperi postul de fundaş dreapta. Mai am nevoie de un mijlocaş central care să suplinească plecarea lui Qaka, un fundaş central, un mijlocaş lateral şi un atacant. Deocamdată, nu m-a impresionat niciunul dintre jucătorii care mi-au fost propuşi. Voi analiza cu atenţie maximă, nu vreau să ne grăbim şi să luăm decizii pripite. Trebuie să aducem jucători peste nivelul celor existenţi”, a adăugat Flavius Stoican.
Acesta a precizat că la începutul săptămânii viitoare va organiza un tiral la care vor participa jucători legitimați la cluburile din Iași și împrejurimi.